Blog

Romania mea draga

Regaşul Oral

E seară.

Turistul coboară de la munte. Se ştie că viaţa românului e muntele.

Pentru că singurul munte serios e Făgăraşul, turistul coboară de pe Transfăgărăşan. Da, e iarnă, inceput de decembrie, e frig, dar dragostea de munte învinge.

Turistul ajunge la Cerbureni, ştiţi voi, o localitate pe Valea Argeşului, înainte să intri in Curtea de Argeş. Cerbureni e o localitate luminată. Nu în sens renascentist, dar are multe becuri pe stâlpi. Becuri aprinse la ceas de seară, când turistul se intoarce de la munte (dragostea şi viaţa lui).

Turistul ajunge la graniţa dintre Cerbureni şi Curtea de Argeş. Lumina încetează brusc, becurile s-au terminat, stâlpii susţin doar întunericul.

Turistul se şochează. Rămâne perplex. Şi se întreabă: “Ha? Oraş? Municipiu? Bântuit de beznă în halu’ ăsta? Oare edilii sunt toţi nişte hoţi şi impostori şi papagali care dorm pe ei şi-şi ronţăie mustăţile în somn?”

După câteva momente, aerul tare de munte il reloveşte pe turist, şoptindu-i suav la ureche: “Coaie, ăsta e Regaş Oral. Lumina e un moft. Lumina vine din nenumăratele monumente cu garduri pişate, lumina vine din chiar instituţia monarhică ce flatulează şi veghează. N-ai nevoie de becuri pe stâlpi la intrare. Plus că ochii edililor au nevoie de acomodare cu întunericul beciurilor ce se-apropie.”

Turistul e fericit. E primul şi ultimul Regaş Oral prin care a trecut, prin care şi-a băgat prezenţa.

December 5, 2015

Comments are closed.

  prev   |