Blog
Fotoreportaj :: Romania mea draga
Minimala iarna romaneasca
Nicaieri nu-s ierni mai frumoase ca la noi, cu oameni calzi si primitori, cu femei iubarete si focoase, cu plaiuri binecuvintate de dumnezeu, cu stramosi viteji care au tinut piept netrebniciei celor ce-au incercat sa ne clinteasca de pe aceste meleaguri imbibate de frumos si istorie. – ar spune cronicarul.
Da, nicaieri nu-i mai frumos ca la noi, cu exceptia tuturor celorlate locuri de pe Pamint, cu femei falcoase care au tinut pieptzi calzi, primitori si neclintiti, pe meleagurile imbibate de pi…toresc – as actualiza un pic pentru web-ul anului 2012 spusele-i de blogger pe piele de vita.
Motiv (iarna) pentru care am pornit la pozat la Magura de Brasov, cum urci de la Zarnesti spre prapastii si faci stinga pina sus in platou.
Cu cadrele largi ma descurc din ce in ce mai greu, nefiind un admirator al kilometrilor de cabluri, stalpilor de beton, acoperisurilor din placi de azbest, pensiunilor cu multa sticla si lavabila multicolora sau ordinii perfecte din gospodaria munteanului, unde coceanu’ e frate cu grebla, iepurele si caroseria de dacie de inceput de secol.
Asa ca nu mi-a ramas decit sa trec pe minimal, sa decupez cit de mult se poate, ca un “maestru al fec focalelor lungi”, cum ma alinta pe vremuri prietenul Humelnicu.
O parte din ce-a iesit, se vede mai jos.
Desi reprezinta majoritatea fiintelor din zona Magura, oile sunt vaduvite de reprezentarea politica pe masura numarului lor. Totusi, reprezentarea s-ar putea aproxima prin numeroasele bovine din parlament, consilii locale, primarii.
Pe locul doi ca populatie ar fi gardurile, copaceii si tufele, care iarna isi dubleaza numarul, adaugandu-si fiecare cate o umbra. In timpul noptii, umbrele se ascund adanc sub zapada, astfel ca doar ziua e vizibila dublarea populatiei.
O a treia populatie, traitoare atat vara prin noroi cat si iarna prin zapada, sunt urmele. De animale in general domestice (caini, vaci, oi, buldozere, tractoare cu lantz) si salbatice (oricare ar fi ele, sunt tare greu de probat cu poze).
In fotografia de deasupra, de-un dramatism artistic coplesitor, autorul a reusit sa surprinda ingemanarea a doua lumi: lumea gardurilor si a urmelor cu cea a umbrelor. Posibil titlu: “Universuri. Paralele, dar impreuna.”
Frunzele care rezista atirnate in copaci pe timpul iernii sunt sarace cu duhul. Pentru ca a lor e imparatia de deasupra, a celor ce inca atirna. Ba chiar proaste. Pentru ca nu-si dau seama ca daca imbratisezi ca sarmaua un pic de zapada, frigul o sa vina dinauntru si-o sa te chircesti si mai tare. Din fericire prostia nu e singura niciodata, e in cuplu.
Ca si-n viata oamenilor, oricat de impreuna ar fi doi copaci, imposibil ca umbra unuia sa nu sara gardul.
Oricit ar fi de imobiliare casele, umbrele lor sunt enervant de miscatoare. La citeva minute dupa, totul era schimbat in cadrul de mai sus.
Calendarul nu arata niciodata cat de mult difera o sambata cu nori de o duminica insorita.
Nu e apus, dar e ultima din serie. Si arata lumii cum totul vrea lumina si caldura, totul ne arata inspre: copacul, poteca. Omul e si el prezent, dar indirect, el vrea lumina si caldura mai cu fereala. Mai prin paru de la gard.
Asta a fost o serie din fotografiile de la Magura din iarna lui 2012.
Frumos tare.
February 23, 2012
Ziceai ca n-ai facut si cu wide-ul…:)