Blog
3 scurte din fotografie
1. O sumedenie de oameni, nimeriți pe la evenimente unde se fac fotografii, au prostul obicei să-și imagineze că oricine are un aparat foto, dacă e rugat insistent să le faca lor poze cu maimuțe de la evenimentul respectiv, e obligat apoi să le și dea pozele în cel mai scurt timp.
Nu. Dacă ești la vreo ocazie și vezi un fotograf și-l rogi să te pozeze cu Președintele Universului sau ceva, s-ar putea să primești un refuz. Dacă insiști, ți se va face poza. Dar, atîta vreme cît tu, ca păduche atîrnator, n-ai vreun contract cu fotograful ci doar ai abuzat de bunăvoința lui, e bine să aștepți. Că fotografu’ ăla sigur nu ți-e dator ție. Aparatul foto din mîna lui nu înseamna că n-are ce face și se bucură că ar avea obiectul muncii pozînd proști care insistă.
2. Dacă am un aparat de fotografiat la gît, nu mă intreba pentru ce televiziune filmez. Dacă în sutele de ani de cînd ne rupem cu tehnologia tot nu ai învățat sa deosebești gesturile și tehnica fotografierii de cele ale videografierii, atunci bagă-ți un creion chimic în ochi cu scuza că ai vrut să-l pui după ureche.
3. Faptul că un nene face fotografii și are aparat mai mare decît creierul tău, nu-l transformă neapărat în depozitarul tuturor informațiilor despre toate apărățelele de plastic din care vrei tu să alegi cadou de 200 de lei pentru ziua lu’ nepotu’. Intră în primul magazin de profil, șterge-ți scuipatul din bărbie, întinde banii și cere orice. E același lucru, indiferent ce ai primi. Și-ai scutit și efortul fotografului de-a căuta cuvinte delicate pentru un îndemn simplu: “du-te-n căcat”.
August 28, 2013
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.