Blog
Povestim – Zilele 1, 2, 3
Ziua 1 – JOI 26.08.2010
Proaspat coboriti de pe feribot, ne mai leganam inca citeva ore, evident doar in capetele noastre ametite de valuri.
Islanda ne primeste cu o vreme frumoasa, in sens fotografic: mai multe straturi de nori, racoare, oarece claritate in atmosfera. Fugim repede din Seidfiordur si ne indreptam spre Egilstadir, incepind cu un urcus direct, “stil american”, fara prea multe serpentine inutile. Egillstadir, primul orasel mai serios din drumul nostru, are cam 2500 de oameni. Distantele sunt derutant de mici, benzinaria linga magazin, peste drum de centrul de informare turistica – de unde cumparam primele harti mai aratoase (fata de ce am descarcat noi de pe net pina acum:)). Dupa inca 2-300 de metri iesim din “oras” si ne bucuram de pustietatea drumurilor islandeze. Intilnim o masina la 10-15 minute. Drumul se strecoara, urca, coboara, aluneca, se intinde, se vede, se ascunde. Peisajele, socante pentru continentalii nevulcanici care suntem, ne opresc de multe ori scotindu-ne cu aparatele foto afara. Vintul, simbolul neincoronat al Islandei, ne incurajeaza lenea de-a folosi trepiedul, pina la un moment dat, cind, coplesit de peisaj si nori, trag prima panorama. Adi, mai tinar si inca sigur pe degetele lui:P, inca trage din mina.
Planul era ca in prima noapte sa campam la Grimstadir. Facem dreapta pe un drum neasfaltat (drumuri pe care o sa mergem din plin in Islanda), si dupa citiva kilometri ajungem la “camping”: un petic de iarba cu doua chiuvetele intr-o baracuta de lemn. Pustietatea ne sperie din prima zi, asa ca revenim la civilizatia asfaltului si mergem pe malul Lacului Myvatn, una din atractiile accesibile din nordul tarii, al treilea lac ca suprafata, aflat pe celebra falie dintre placile tectonice Nord-Americana si cea Eurasiatica.
Ziua 2 – VINERI 27.08.2010
Am inceput sa povestesc ca un povestitor timpitzel si cuminte si batrinel, fara sare si piper, dar sper sa-mi revin pe parcurs.
Incepe ziua intii in Islanda. Pe care o dedicam primelor cascade, Aldeyarfoss si Godafoss.
Aldeyarfoss e una dintre cascadele nedreptatite ale Islandei, aflata pe drumul F26, mai greu de ajuns la ea, dar nu inaccesibila. In mod sigur, insa, e cea mai frumoasa, maiestuoasa, ca o trena de rochie de printesa (huh…am dat-o si pe metafore…). Poate pentru ca e prima pe care am vazut-o, poate pentru ca am avut norisorii pe care orice filtru de polarizare si i-ar fi dorit, sau pentru valea suficient de larga pentru a fi cuprinsa cu privirea de sus, coloanele de bazalt sau culoarea apei, habar n-am, dar pentru noi Aldeyarfoss ramine regina (sau printesa, dar n-am vrut sa ma repet:D) cascadelor islandeze.
Pe drumul inapoi spre Lacul Myvatn ne-am oprit la celebra Godafoss („Cascada Zeilor”), acolo unde Thorgeir Nushtucum, in jur de anul 1000, avind misiunea de-a crestina (a infiinta primul fan club Gizas) Islanda, renunta (de ochii lumii, dar nu si in sufletul lui) la zeii „pagani”, ale caror simboluri le arunca in aceasta cascada. Aflata pe Ring Road-ul islandez, cascada e imposibil de ratat pentru oricine strabate drumul cu masina.
Finalul zilei l-am rezervat pentru formatiunile de lava de la Dimmu Borgir (Castelele Intunericului), casa celebrilor Yule Lads, cei 13 mosuletzi care fac cadouri in timpul sarbatorilor de iarna copiilor cuminti, echivalentul singularului Mos Craciun al celorlalte popoare europene. Rocherimea o sa vibreze la aceste rinduri pentru ca o trupa norvegiana de black metal si-a luat acest nume. Roachere, vezi ce mult inseamna Islanda pentru tine?:)
Ziua 3 – SAMBATA 28.08.2010
A doua zi plina. Plecam spre una din rezervatiile mari ale Islandei, Jokulsargljufur. Pe drum ne apuca ninsoarea. Ca de-obicei, din senin. Acum ninge, acum ploua, acum e senin. Frig. 2-3 grade. O luam pe drumul vestic, off-road, bineinteles.
Aici e momentul sa facem o paranteza. In Islanda, o parte din drumurile neasfaltate, care se vor totusi trecute pe harti si civilizate, sint facute/pregatite de un utilaj cu un soi de senile foarte late. Senilele astea lasa in urma o zdrentzuiala de delushoare si vaiugi, exact cum se intimpla vara la stopurile din Bucuresti din cauza frinelor. De aceea, fie iute fie lent, oricum ai conduce, cu orice fel de masina, itzi zbirniie dintii in gura, creierul face rocada cu rinichii, calciiele devin coa.. si invers. Chestia asta e pe locul intii la injuraturile legate de Islanda.
Buun. Ajungem in zona cascadei Detifoss si ne chinuim sa pozam. Vine apa de sus, vine apa din lateral, dar mai rau, vine apa de jos, de-acolo de unde cade si se pulverizeaza cascada cea mai puternica a Europei. Dragutza, dar cam inspaimintatoare. Mai sus un kilometru se vede, dar nu ajungem din cauza ploii, cascada Selfoss. Peisajul, cum deja incepem sa ne obishnuim, e de pe luna. Ici-colo cite un fir de paie/iarba. In rest nisip negru.
Mai departe… subtirel pentru ziua in cauza. Asbyrgi… mai nimic, foto vorbind, din cauza ploii, desi ar avea ceva potential. Ca idee, acolo e locul unde se zice ca a calcat (si se vede urma potcoavei) Sleipnir, calul cu opt picioare al lui Odin. Gata si cu ziua asta. Slabutz pina acum.
De fapt mai e. Intoarcerea am facut-o pe malul estic, tot neasfaltat, al canionului. Si am vazut o cascada noua, Hafragilsfoss, in aval de Detifoss. Plus canionul in splendoarea lui. Hai ‘napoi la cort si vorbim miine.
September 21, 2010