Blog

Clisee

Surubul

Un om are un surub. Daca vrea sa il arate, o face simplu: “Asta e un surub.”

Un blogger are un surub. Si se exprima diferit (caci bloggerul nu e om, el este unic, sigur ca da, fiecare blogger e unic, se stie): “Vortexul spiralat al vietii… zamislit din insotirea focului cu mineralul… yang-ul yin-ului ce din neputintza a nascut atotputernicia, invirtecusul ce spinteca lemn, piatra, metal, ca sa ingemaneze parti diferite ale unui aceluiasi intreg asemenea, care aduce laolalta sfera si cub, plan si spatiu, barbat si femeie…dragoste si ura…. Argintiul prin care Universul se roteste, se rostogoleste, se imbina ca un suflet ratacitor cu un duh departat dar linistit, ah, ce poate fi mai frumos de atit, ce rastignire chinuito-rasucita ar fi putut sa irumpa izbavitor din spiritul uman, mereu iscoditor in periplul veshnic catre cele dintotdeauna acolo dar niciodata tangibile…
Si comentariile aferente:
Comentator1: Oh da….
Comentator2: Fantastica viziune, harul si lira si-au dat mina intru intruchiparea maretiei retoricii cosmogonice de factura hegeliana. Fenomenal, ce pacat ca suntem atit de putini cei care tindem spre abisalitatea discontinuului vietii…
Comentator3: Oh da… se intoarce.
Comentator4: Oh da…. reloaded.”
(Urmeaza inca 584 de comentarii la fel de pertinente si pline de substanta ca si primele)

Bloggerul e o specie aparte, care nu are probleme cu rinichii, genunchii sau shalele. El sufera doar de o crunta nebagare in seama. Lumea il ignora. Lumea e rea, marunta si nerecunoscatoare pentru cinstea de a respira acelasi aer cu bloggerul. Lumea nu stie sa aprecieze o valoare, e inca nepregatita pentru unicitatea blogereasca. (Bloggerul e intotdeauna unic, s-a mai zis, dar e important de subliniat). Atunci, bloggerul se retrage in lumisoara lui virtuala, unde el e cel mai bun si mai frumos, cel mai valoros, chiar daca neinteles decit de ceilalti bloggeri care ii comenteaza scrisele.
Bloggerul invirte cuvintele fara nici o noima (pentru noi muritorii), umple totul de puncte puncte, face lucruri absolut fabuloase (maninca, se caca, iubeste sau face curatenie) pe care nimeni nu le-a mai facut vreodata, are trairi pe care Universul nu i le-a rezervat decit lui (rigiie, e trist, se trezeste dimineatza obosit). El, bloggerul, incearca sa ni le impartaseasca si noua, muritorilor ce n-am avut parte de ele. Iar noi, netrebnicii, nestiind ce nestemate ni se ofera, uitam sa cascam gura si sa cadem in genunchi multumind galaxiilor pentru ce primim. Evident ca astfel de lucruri magice, coborite din astre, nu pot fi povestite decit in milioane de propozitii care frizeaza neinteligibilul. Iar prin deviza: “acesta este spatiul meu personal, aici scriu ce vreau, cui nu-i place e liber sa plece”, bloggerul ne spune cu glas tunator ca lumile inalte nu-s pentru oricine, zidurile acestei religii nu sint desferecate oricui. Din motivul nimicniciei noastre vizavi de propria-i maretie, bloggerul pufaie si ofteaza si e nemultumit tot timpul. Iar uneori isi revarsa durerea si urla din fundul plaminilor: “Omenire, lume, atentie mareeeee la minee. Am un secret dar nu vi-l spun. Va rog, nu insistati.”

Ce bine ca eu am doar un surub.

August 22, 2011

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

  prev   |    next