Blog
El si ea
N-am cunoscut barbati. Femei insa, destule. Ca toti cei normali. Lucru bun, dealtfel. Tocmai de aceea imi rezerv dreptul de a sustine ideea ca femeia e cea care face crize. Barbatul e nesimtit pe termen lung, e grobian la modul previzibil dar femeia e cea care are reactii neasteptate, care trece de la ris la plins, care are brusc impresia ca ceva e altceva, care accepta plina de intelegere timp de saptamini si luni si ani un lucru, pentru ca pe neasteptate sa-l transforme intr-o arma si sa acuze tot ce e de acuzat bazindu-se pe acel lucru acceptat.
Departe de barbat a fi un om intelept si intelegator. Norocul lui insa ca enervarea i se manifesta gradual, pe masura ce factorii iritanti se aduna. Femeia rezista cit rezista, plina de dorinta de impacare, dar la un moment dat, si anume momentul cel mai putin probabil, izbucneste: plinge, reproseaza, face crize, se zbate, urla. Doar pentru ca detonatorul i s-a activat. S-a atins intr-adevar vreo masa critica? De ce tocmai atunci? De ce nu s-a putut anticipa nimic? Greu de spus.
Femeia nu e mai putin frumoasa cind face toate astea, iar barbatul stie cum e ea: frumoasa si neasteptata. Barbatul stie ca fara ea si fara grija ei ar fi nimic si asta e chiar cel mai adevarat adevar. Dar nu poate sa nu vada acest mic amanunt: criza e feminina. Indiferent de soarele si seninul din jur, atunci cind pe cerul femeii se aduna norii, situatia e clara: conflictul si cearta trebuie sa apara, cel putin pentru a potoli setea ei de “singe”. Paradoxal, femeii nu-i ajunge singele varsat lunar. Mai vrea si de la barbat. Sau, ma rog, din relatia cu un barbat. Sau de oriunde, din orice situatie.
January 25, 2010